Clarisa Gâdea / blogger Semnele timpului

Pasionaţii de online s-au reunit cu ocazia primei ediţii a Congresului Internauţilor Creştini. Sub deviza Conexiuni – mult mai aproape, cei aproximativ 100 de participanţi au avut acces la seminarii de comunicare online şi activităţi de team-building.

Evenimentul s-a desfășurat la Stupini, Braşov în perioada 14-17 octombrie. Printre instructorii invitaţi s-au aflat Aurelian Horja, Loredana Dumitraşcu, Alina Kartman, Gabi Nistoran, Răzvan Roşca şi Norel Iacob.

Revista Semnele Timpului a organizat Congresul cu scopul de a-i ajuta pe bloggerii creștini să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, mai ales în mediul online. Au fost abordate subiecte precum reputaţia online, pericolele şi oportunităţile reţelelor sociale, secretele creării unui blog personalizat, adică aspecte care au o importanţă tot mai mare pentru utilizatorilor de internet. Pentru cei interesaţi să ofere pagini web de calitate, au fost discutate tehnici de optimizare a conţinutului pentru motoarele de căutare (SEO), tehnici de scriere online şi metode de promovare.

Momentele spirituale au adus în prim plan conexiunile pe care Dumnezeu le face cu oamenii, dar şi între oameni. Vorbitorii au fost Daniel Chirileanu, Iacob Pop și Nelu Burcea. Prezenţa corului Akord Media a dat culoare evenimentului, iar legăturile care s-au consolidat cu această ocazie au născut cu siguranţă noi proiecte şi colaborări, reflectate în mediul care conţine viitorul – mediul online.

Referință online: http://adventist.ro/index/stiri/info-adventist/184-info-adventist-nr-507-22-octombrie-2010/3062–congresul-internautilor-crestini-prima-editie.html#ixzz13JvVrsMl
Informează-te de la Sursă: Site-ul oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea

* * *

Nota redacției Intercer: puteți citi mai jos o analiză a website-urilor adventiste existente. Observati creșterea numărului de bloguri si site-uri personale, precum și cel al website-urilor de biserici Adventiste din Romania. Ne bucuram pentru implicarea tinerei generatii in acest tip de activitati online.

Programe populare




Comentariile sunt inchise.