petra-olympus-oct-5

În perioada 16 – 19 octombrie 2016, echipa ADRA România a desfășurat a IV-a intervenție umanitară în Grecia, în Tabăra de Refugiați Petra Olympus. În tabăra de refugiați Petra Olympus din Grecia trăiește în corturi o populație de mai bine de 1500 persoane, dintre care 700 sunt copii. În ajunul iernii, pe lângă asistență medical și socială, ADRA România a distribuit medicamente, produse de igienă, saci de dormit, pături, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente și jucării pentru copii. Echipa a fost formată din 7 persoane și fiecare dintre ei au descoperit povești de viață impresionante și aspecte care i-au sensibilizat.

petra-olympus-oct-3În numele refugiaților, Sheik Nuri, liderul populației de refugiați Yazidis din Tabara Petra Olympus ne-a declarat: ”Aș dori să mulțumesc tuturor pentru mâna întinsă pe care ne-ați oferit-o, în mod special copiilor noștri pentru a nu muri. Iarna aceasta ne înspăimântă. Am văzut cu ochii noștri ce s-a întâmplat cu copiii noștri care în ultimii trei ani nu au fost la școală, iar voi ați venit aici și ne-ați ajutat. Vă mulțumesc, ADRA România, pentru ajutorul oferit.”

 

petra-olympus-oct-4”Am văzut în Tabăra de Refugiați Petra Olympus din Grecia oameni care, deși nu cer altceva decât pace și liniște pentru ei și familiile lor decimate, nu contenesc să ne mulțumească pentru ce au primit! Totuși, oameni care și-au pierdut 2, 3, 6 sau chiar 9 membri ai familiei, care fug din calea persecuției și a războiului și care au fost puși să stea în corturi, nu este o imagine reprezentativă pentru noi, o Uniune Europeană Creștină din secolul XXI. Ținta vieții Întemeietorului creștinismului a fost să-I facă pe alții fericiți. Nu există obiectiv mai măreț decât acesta.” (Robert Georgescu, Director ADRA România)

 

petra-olympus-oct-7”După această deplasare în Grecia, tabara Petra Olympus devine pentru mine un aisberg de nevoi și situații dificile care doar prin niste eforturi conjugate vor putea fi schimbate. În același timp, micile intervenții precum cel al echipei de voluntari reușesc să își îndeplinească cu succes misiunea și să continue apelul la umanitate și solidaritate.” (Valentina Sturzu – Cozorici, Manager Proiect ADRA România)

 

petra-olympus-oct-8”Vizita în tabăra de refugiați de la Petra din Grecia a fost o revelație pentru mine. Am descoperit oameni dezrădăcinați împotriva voinței lor care au trebuit să plece oriunde ca să își salveze viața. Contrar opiniilor generale, am întâlnit oameni calzi, cu un grad major de decență. Am fost binecuvântat prin relaționarea cu ei și sunt recunoscător că, alături de ADRA România, le-am întins o mână de ajutor. Am plecat de acolo cu o imagine clară a situației și cu o înțelegere mai profundă a nevoilor lor.” (Marian Mihai, pastor, voluntar ADRA România)

 

petra-olympus-oct-6„M-am simțit onorată să pot însoți ca jurnalist echipa ADRA în această misiune-fulger în Petra. La Semnele Timpului am scris de multe ori despre refugiați, fără să cunosc vreunul. Zilele acestea însă voi spune ce am văzut cu ochii mei și voi scrie despre niște oameni pe care îi știu pe nume, împreună cu care am împărțit aceeași mâncare și același cort, cu care am povestit, am râs și m-am întristat. Și mă voi strădui, așa cum le-am promis și lor, să îi ajut pe români să afle cum sunt, cu adevărat, refugiații yazidiți.” (Alina Kartman, jurnalist, voluntar ADRA România)

 

petra-olympus-oct-2”Există oameni care doar gândindu-te la ei, zâmbești. Doar întâlnindu-te cu ei pentru cinci minute te repun pe picioare, sufletește. Te inundă cu bunătatea pe care o au, cu căldura lor sufletească, cu liniștea lor. Ți-i trimite Dumnezeu atunci când simți ca nu mai poți să înaintezi, ăa te doare sufletul din cauza altor oameni… Oamenii vin și pleacă din viața noastră. Așa e firesc. Ceea ce contează și ne definește ca ființe umane este ce facem cu ei, când ajung, dar și când dispar. Pe unii îi iubim toată viața, pe ceilalți îi înmagazinăm într-o vagă amintire. Unii sunt speciali, alții mediocri. Suntem diferiți si totuși la fel. Dar yazidis rămân pentru totdeauna în suflet.” (Olimpia Buta, asistent medical, voluntar ADRA România)

 petra-olympus-oct-10”A fost una dintre cele mai frumoase experiențe trăite de mine. Îmi doresc să facem din nou echipă, cât mai curând. Pentru mine, întâlnirea cu acești oameni mi-a sensibilizat sufletul și m-a ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă iubirea exprimată prin altruism.” (Răzvan Lup, student drept, voluntar ADRA România)

 

petra-olympus-oct-9”Activitatea de voluntariat în tabăra ADRA de refugiați Petra Olympus, a fost pentru mine o experiență inedită! Acel privilegiu al sufletului de a trăi momente emoționante alături de oameni minunați, oportunitatea de a împlini nevoile celorlalți care aduce cu sine bucuria lucrului făcut!” (Roxana Cheroi, asistent medical, voluntar ADRA România)

 

petra-olympus-oct-1Răspunsul ADRA la criza migranților din Grecia se dovedește a fi unul complex. Începutul raspunsului a fost planificat pentru asistarea migranților pe ruta balcanică, mai târziu, asistarea refugiaților s-a concentrat asupra situației din Grecia. Începând din Aprilie 2016, ADRA, prin birourile din Europa, este activă în două tabere de refugiați, Iraklis (cu o capacitate de 550 persoane) și Petra Olympus (cu o capacitate de 1500 persoane), intervenind în adăpost, oferind soluții eficiente de urgență pentru apă și igienă, alimente, asistență medicală (până la finalul lunii August) și consiliere.

De asemenea, în perioada 16 – 19 Octombrie 2016, în Tesalonic, Grecia, a avut loc o întâlnire pentru situația actuală a refugiaților din Grecia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai și susținerii refugiaților Yazidis. La întâlnire au participat înalți reprezentanți ai administrației ADRA Internațional și ADRA Europa, reprezentanți ai birourilor ADRA Germania, România, Serbia, Croația, Slovenia, Macedonia și Bulgaria, reprezentanți ai autorităților guvernamentale elene, Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Naţiunilor Unite (UNHCR), IsraAID și lideri ai taberelor de refugiați.

Proiectul ”Speranță pentru imigranți” este modalitatea prin care Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România vine în sprijinul oamenilor care pleacă din țara lor, fugind de persecuție sau de conflictele armate, sperând să găsească liniște și alinare în alt loc decât în propria țară. ADRA România planifică a V-a deplasare în tabara de refugiați din Grecia în cadrul acestui proiect. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:

  • voluntariat (în țară sau în afara țării),
  • donații materiale (în special produse medicale și de igienă),
  • donații financiare în conturile ADRA,
  • donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”.

Mai multe imagini din cadrul celei de-a 4-a intervenții umanitare puteți regăsi pe pagina de Facebook ADRA România.

logo-adra-speranta-imigranti-768x341

ADRA România

Programe populare




Comentariile sunt inchise.